Reprezentativ

Despre mine…

Numele meu este Claudia, am 28 de ani și sunt mândra mămică a unui băiețel de 8 luni. Sunt absolventă a facultății de Știinte Economice și lucrez în domeniu la o corporație din România. Bine, lucram înainte să devin mămica, acum sunt în concediu de creștere copil.

M-am născut și am crescut într-un mic sătuc de la sudul Republicii Moldova – Colibași, iar viața m-a adus în România. Culmea e că acum lucrez în Colibași, dar un Colibași de România :). Mi-am găsit jumătatea, pe Eugen, în Pitești ( aștepta să vin din Moldova ca să ne întâlnim) iar împreună am întemeiat o familie, cu un cățel, o pisică și apoi un bebe mic.

Înainte să mă dedic carierei mele obișnuiam să scriu, iar acum pentru ca am luat o pauză de la job am decis să mă întorc la scris.

Acest blog este unul despre viață și pasiunea de a trăi, orice ar însemna asta…

Familie. Bebe. Mâncare. Căței. Călătorii. Grădină. Frumusețe. Make-up. Cărți…. si lista continua

I hope you will enjoy it !

PACE …

Despre pace am învățat întâi de la bunica, care ori de câte ori se ruga nu uita să zică “mulțumesc, Doamne, pentru pace”. Nu înțelegeam bine ce e aia pace, pentru că născându-ne într-o țară fără conflicte, aceasta ni se părea firească ca aerul pe care îl respirăm.

Am înțeles ce e pacea cu adevărat abia atunci când am aflat ce e un război, tot de la bunica, care știa mai bine pentru că trăise pe timp de război și suportase efectele lui …

Din păcate , în sec XXI , anul 2021 încă vorbim despre război la timpul prezent. Săptămâna aceasta știrile despre covid ( de pe net, nu cele de la tv) s-au oprit brusc pentru a face loc celor despre război … bombardamente și racheta lansate și nu e un film de acțiune e realitate, oamenii filmează rachetele care îi lovesc… Mi se pare incredibil că pe acest pământ încă mai sunt astfel de evenimente…

Mintea mea nu poate percepe motivele, oare sunt “oameni” cei care zic “ hai să îi aruncăm în aer, poate ne aruncă și ei în aer și o ținem tot așa că doar de asta s-a chinuit mama să mă nască, să mă crească…”?!

De ce ? De ce ? De ce?

Avem un timp atât de limitat pe pământ… uneori mai limitat de boli, alteori de accidente … de ce să ne petrecem acest timp prețios în război cu alții ?

M-am îngrozit atât de rău să văd cum oamenii disperați filmau în timp ce le cădeau rachete peste case… își spuneau ultimele rugăciuni … cum își alină mamele pruncii când în jur cad bombe ..Ei cu ce au greșit? Că s-au născut acolo … să plece , dar unde?!

Nu mai am cuvinte…

Mulțumesc, Doamne, pentru pace!

Dă-ne, Doamne, pace!!!!

Amin!

Despre primele luni cu bebe Damian !

Seara, după ce îl bag la somn pe Damian, într-o zi obișnuită, în care am stat cu el toată ziua și în sfârșit am și eu câteva momente doar pt mine ,culmea mi se face dor de el :))) și culmea culmilor e că petrec acel timp uitându-mă pe telefon la poze cu el :))) E prea multă drăgălășenia dar tot nu mă mai satur🤷‍♀️.

Bebe Damian are deja 8 luni …Wow, nici nu știu unde a trecut timpul….Îmi aduc aminte de un moment din primele zile acasă cu el, îi sortam hainele pe mărimi și mă uitam la o pijama pentru 4 luni, mi se părea așa mareeee și că o va purta peste muuuult timp. Dar, iată-ne ajunși deja să purtăm haine de mărimea 12 luni 🙈🙈🙈.

În primele luni eram atât de nerăbdare să treacă timpul ca să înceapă să zâmbească, să treacă colicile, să doarmă mai mult noaptea etc etc. Toate aceste așteptări plus prea multă oboseală, prea mult stres pentru chestii fără sens m-au împiedicat să profit mai mult de fiecare etapă minunată a bebelușeniei lui…. simt că dacă aș repeta din nou acele luni le-aș trăi total altfel.

Mi-aș dori să mă întorc în timp și să îmi spun mie, proaspăta mămică, câteva lucruri pe care le-am înțeles abia acum:

1. Am nevoie de mama mea, să fie lângă mine în primele zile acasă cu bebe. Din cauza pandemiei, ideia ca mama mea să vină să mă ajute cu bebe nici nu a fost pusă pe masă și cumva eu și Eugen, ne-am convins că așa va fi mai bine pentru noi, să ne descurcăm singuri. Și da, ne-am descurcat foarte bine împreună, însă rolul de “ mama mamei” și minunea ei l-am înțeles abia în februarie când a venit mama la noi. Abia atunci m-am odihnit și eu cu adevărat și puteam să dorm câteva ore profund, fără grija lui Damian. De 6 luni eram într-o oboseală cronică care nu făcea decât să se acumuleze. Operația de cezariană și nopțile nedormite în spital nu le-am mai recuperat și le-am dus în spate 6 luni… Prima lună acasă cu bebele a fost un cumul de emoții extrem de puternice, explozie hormonală și muuulte nopți nedormite pentru ambii și oricât de curajoși am fost noi să ne aruncăm singuri în asta era bine dacă era mama alături de noi.

2. Învață să trăiești momentul. Ca orice noua mămică am primit la pachet cu bebele și un sac de anxietate. Nu știam ce înseamnă anxietatea până nu am devenit mămică. Acum mă simt absurdă când mă gândesc la panica pe care o simțeam la orice lucru mărunt legat de bebe. Ah, ce bine ar fi fost să fi înțeles atunci că toate sunt etape trecatoare și că e bine să le abordez cu răbdare. Colici, alergii, constipatie etc etc … majoritea bebelușilor trec prin aceste etape si cel mai important e că acestea TREC.

3. Alăptatul la sân va fi cel mai mare ajutor al meu și să nu renunț. Încă de la maternitate , experiența noastră cu alăptatul nu a fost cea mai frumoasă și la un moment dat eram gata să renunț, pentru că nu știam cât de mult mă va ajuta alăptatul. Acum după 8 luni de alăptare realizez cât mi-a fost de ajutor, pe lângă faptul că nu a trebuit să alerg după biberon noaptea, sânul a fost leacul bebelușului pentru orice durere, colici- nu prea le-am simțit, orice plâns se rezolva cu câteva minute de stat la sân. Și acum încă e la fel.

4. Nu căuta răspunsuri pe internet sau pe grupuri de mămici. Internetul și grupurile de mămici mi-au alimentat starea de anxietate ori de câte ori aveam o problemă. Când bebe a facut alergie la 2 luni, m-am inscris pe un grup de “alergii copii” pe fb si am postat situația mea în căutare de remedii și răspunsuri. 🤦‍♀️😬🤦‍♀️ Ohh, am primit zeci de răspunsuri, ba că bebe e alergic la lactate, ba la histamină și că trebuie să țin regim de lactate sau de orice aliment care conține histamină. Așa încât am ajuns să nu mai pot să mănânc mai nimic, iar pentru o mamă care alăptează, și îi e foame mereu- criza existențială. În final bebe era alergic la balsamul de rufe… deci nopți pierdute degeaba citind cazuri grave de alergie care nu aveau legătură cu mine.

5. Aruncă pe geam cărțile despre sleep training. Ține-l în brațe când vrea asta, lasă-l să doarmă lângă tine dacă asta îl liniștește, lasă-l să adoarmă la sân sau dă-i suzeta etc etc. E o lume nouă și infricosatoare pentru suflețelul ăsta mic, care până atunci a crescut în siguranță în burtica ta. Ajuta-l cum poți mai bine să se simtă în siguranță și confortabil chiar dacă asta înseamnă să doarmă în brațe la tine toată ziua. Da , ai citit cât de greșit e în cărțile despre sleep training dar alea sunt teorii, ce trăiești tu și bebe mic în acele momente e ceva unic și nu se găsește în cărți.

6. Ascultă nevoile bebelușului de moment și nu te gândi la ce va fi peste 2-3 ani. Eu cu Eugen ne-am stabilit înainte de naștere că nu îi vom da suzeta băiețelului nostru pentru că nu vrem sa îi creem dependențe și alte bla bla bla-uri. Damian însă nu a fost de acord, el avea nevoie de suzetă pentru a se liniști. Abia după 2 saptamâni am cedat și i-am cumpărat suzete și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut. Suzeta la ajutat foarte mult să se liniștească și să adoarmă.

Dragă proaspătă mămică, ai încredere în instinctele tale! Știu că ai impresia că nu știi nimic despre cum să ai grijă de acest mic suflețel, adevărul e că doar tu știi de ce are el nevoie. Oprește-te din a căuta răspunsuri și doar ascultă-ți copilul. Savurează acele prime zile împreună cu el, sunt cele mai magice și nu se întorc înapoi!

Pupici cu sclipici!

3 rețete simple și ușoare de primăvară


E primăvară, e mai cald afară, au răsărit zambilele și în piețe încet, încet încep să apară verdețuri de sezon. Zilele astea corpul nostru simte că nu mai trebuie să facă rezerve pentru iarnă și prin urmare nu mai poftim la mâncăruri grase ( cu excepția dulciurilor-dulciurile sunt poftite indiferent de sezon).

Așa că săptămâna aceasta am decis să îl pun pe Eugen la dietă (fără să știe el), și am gătit numai verdețuri. Vă asigur că sunt și foarte delicioase, altfel nu le găteam.

Dacă nu știi ce să mai gătești și ai vrea să mănânci ceva mai ușor, articolul de mai jos este pentru tine!


Supă cremă de praz cu cartofi

Ingredientele sunt simple: cartofi și praz. Modul de preparare și mai simplu: călești cartofii și prazul, adaugi apă, condimentezi cu sare și piper și lași să fiarbă. Inevitabil, am uitat supa puțin prea mult pe foc și a scăzut zeama ( bebe mic e de vina). Nu-i nimic , atâta timp cât nu e arsă se poate repara cu puțină apă fiartă.

La final am dat-o prin blender și Voila!

Să nu uit ingredientul surpriză-crutoanele: pâine tăiată cubulețe, condimentată cu ce mi-a venit la mână, sare, boia, cimbru, usturoi și ulei de măsline. 10 minute la cuptorul preîncălzit la 180 grade. Un deliuciu!


Ciorbă de lobodă

Ciorbă de lobodă

Loboda am descoperit-o recent și de atunci sunt îndrăgostită de ea. Iar ciorba de lobodâ îmi aduce aminte de ciorba de verdețuri pe care o făcea bunica, cu ștevie, frunze de hrean și alte verdețuri specifice zonei de sud a Moldovei.

Știu că sunt mai multe moduri în care poți găti loboda, dar eu o prefer într-un borș acru acompaniată de alte verdețuri și câteva legume, alea pe care le ai la momentul dat în frigider. Rețeta e variabilă în funcție de ce ai tu, le fierbi împreună cu loboda și o acrești cu borș.


Spanac cu ou și quinoa

Quinoa a ajuns în bucătăria mea din greșeală, eu de fapt căutam chia ca să o fac budincă, inspirată fiind de instagram și persoanele pe care le urmăresc. Am cumpărat-o, am urmat instrucțiunile de pe net, adică am pus-o în lapte și am lăsat-o peste noapte. Dimineața am avut o surpriză-semințele nu s-au umflat :))) atunci mi-am dat seama că din grabă și oboseală am cumpărat quinoa în loc de chia. Acum deja nu mai aveam ce să fac, am zis “hai să caut rețete cu quinoa”. Așa am descoperit că aceasta se poate folosi ca o garnitură simplă la orice preparat. Se fierbe 12 min și atât. Nu are mare gust, e “light” așa și din punct de vedere al gustului dar și al consistenței. Nu ne-a impresionat mult nici pe mine și nici pe Eugen, însă beneficiile ei nutritive ne-au convins să nu o lăsăm deoparte. Am ajuns să o combinăm cu diverse tocănițe sau sosuri.

E prima oară când o gătesc în combinație cu spanac și ou dar mi-a plăcut foarte mult.

Spanacul l-am tras la tigaie cu mult usturoi și roșii pasate așa încât să acopere lipsa de gust a garniturii de quinoa. Am pus un ou ochi peste și gata micul dejun! Și gustos-și sănătos. Vă recomand să îi dați o șansă!


Aceste rețete pot fi gătite și fără ouă dacă ții post, vor fi la fel de delicioase. Sper că v-am inspirat să gătiți ceva mai ușor zilele astea, oricum vine Paștele și iar ne vom ghiftui :)))

PS: Cele mai bune legume și verdețuri le găsiți în piață și la producătorii locali.

PPS: Dieta lui Eugen nu a funcționat pentru că am întrerupt-o cu un tort cu muuuuultă ciocolată 😬 ( Damian e de vină, că a făcut 8 luni și a trebuit să consemnăm momentul).

Pupici cu sclipici!

5 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să îți iei un câine !

Poka este unul din cele mai frumoase lucruri care s-au întâmplat în viața noastră și de când o avem nu mai știm ce înseamnă plictiseala. Dar oricât de frumoasă și distractivă pare viața cu un cățel pe instagram sau facebook e bine să știi și să fii conștient de câteva lucruri înainte să faci pasul cel mare și să îți iei un cățel.

Iată câteva lucruri pe care, recunosc, eu nu le-am știut înainte să o adoptăm pe Poka, dar poate era bine să le fi luat în calcul:

1. Ești pregătit să devii părinte? Da, știu că sună amuzant , dar Poka e fetița noastră, copilul nostru blănos. Ai mei și acum râd când mă aud că îi zic “hai, vino la mami” sau “ fata mamei”. Dar vorbiți cu orice altă persoană care are un cățel și îți va spune același lucru. Dragoste necondiționată, grijă, responsabilitate-toate vin la pachet cu ghemotocul blănos pentru care tu ești lumea lui toată.

2. Cheltuieli mult mai mari. Da , noi credeam că dacă adoptăm un cățel și nu e de rasă vom cheltui mai puțin cu el, îi vom cumpăra mâncare și atât. Puține știam noi atunci 🤦‍♀️… La câteva zile după ce am adoptat-o, micuța noastră s-a îmbolnăvit de parvoviroză și am dat toți banii ca să o salvăm, 10 zile de tratament și internată la veterinar… apoi și-a luxat piciorul, apoi a trebuit să îi punem o groază de vaccinuri. Nu mai punem la socoteală că Poka merge la salon să se tundă mai des decât mine 🤦‍♀️.

3. Mai puțin timp pentru tine.Va trebui să îi acorzi o parte mare din timpul tău. Să îi dai mâncare, să o speli, să o scoți afară și să te joci cu ea. Energia pe care o are Poka e uneori pentru noi copleșitoare. S-ar juca toată ziua dacă ar putea. Da, sună frumos dar imaginează-ți asta: tu stai la birou și te concentrezi asupra ceea ce faci și ea vine și îți aduce pe rând toate jucăriile pe care le are, apoi când termină jucăriile aduce papucii de casă, apoi mai fură din jucăriile lui Damian și tot așa până se face ora 3. Tu termini munca, ești obosit dar nu-nu, nu mai poți să te duci să te odihnești, Poka te-a așteptat toată ziua, e timpul să te joci cu ea.

4. Educația – o bătaie de cap în plus. Un cățel ca și un copil trebuie învățat multe lucruri și educat. Noi am adoptat-o pe Poka cu gândul că o vom ține afară, în curte , dar puțin știam că vom ajunge să și dormim în pat cu ea. Când a fost bolnăvioară am luat-o în casă ca să o putem supraveghea și îngriji iar apoi nu ne-a mai lăsat inima să o lăsăm afară. Dar, vai ce greu a fost, e “messy story “ asta, am învățat-o să facă doar afară, să nu roadă mobila ( ușa de la intrare nu se pune la socoteală ca mobilă, aia e distrusă de ghearele lui Poka) și de doi ani încă încercăm să o învățăm să nu latre în casă. Ultima chiar nu ne reușește..

5. Călătoriile nu vor mai fi la fel. Acum de cate ori planificăm o călătorie, cât ar fi ea de scurtă trebuie să luăm în calcul ce facem cu Poka, o luăm cu noi sau dacă nu, cu cine o lăsăm în grijă. Și dacă o lăsăm în grijă la cineva, toată vacanța noastră discutăm despre: “ Oare ce face Poka acum?” , “ Vaii ce ar fi alergat Poka pe aici.” , “Hai să sunăm să o vedem pe Poka.” :)))

Și cu toate astea noi nu am fi dat înapoi nici un moment.

Pupici cu sclipici!!

Semnat, o mamă de cățel…

O zi din viața lui Poka!

Ne trezim de dimineață și primul lucru pe care îl face e să vină să ne miroase la gură. Idee nu avem de ce face asta, dar dacă nu o lași să te miroase se ține toată ziua după tine până o lași să își facă ritualul (la fel se intampla si cu musafirii – ” sorry”). Apoi dacă am trezit-o prea devreme se duce și mai doarme puțin. 

La micul dejun, după ce și-a mâncat mâncarea ei își ia locul de cerșit de lângă tine și încearcă pe rând diverse tactici pentru a obține mâncare de la tine. Întâi face ochi mici, de parcă ar plânge, dacă nu te uiți la ea “ te înjură” puțin în limba ei, te uiți la ea -repede face ochii mici :

Poka: Sunt atât de flămândă că as putea sa mor“ .

Tati se întoarce la birou, mami stă cu Damian – Poka se duce la geam și o vede pe Milie, motanul nostru, și începe a lătra și zgârâia geamul ca să îi deschidă cineva , trebuie să o miroase și pe ea/el pe botic “repede, deschideți ușa!!!”. 

 Dacă e zi călduroasă Poka mai stă pe afară și apără curtea de pisici, păsări, mașini care trec pe drum și de marele dușman-curierul.

Când mami iese cu Damian pe afară e bucurie mare, Poka sare în sus că mergem la plimbare, de bucurie sare și pe Damian să îl pupe de drag ce îi e de el. :))

Tati a terminat munca asta înseamnă joacă: “adu mingea, aruncă mingea, aleargă, aleargă, prinde mingea, adu mingea…” . Până obosește tati , Poka nu obosește niciodată.

După amiază vine Toby (cățelul bunicilor lui Damian) pe la noi, stres mare pe Poka, trebuie să îl apere pe Damian de Toby. De câte ori încearcă să se apropie de el se pune în fața lui și îl oprește.

Vine seara și încep negocierile:

  • Poka: Tati, eu vreau să dorm în pat cu tine!
  • Tati: Poka , nu se poate , tu trebuie să dormi în patul tău.
  • Poka: “No interesente” o să bat în ușa de la bucătărie până mă iei în pat cu tine.

 Și așa a mai trecut o zi din viața ei de câine.

Pupici cu sclipici!

Semnat, mami de Poka!

Cea mai fericită zi din viața mea – Ziua când am devenit mamă

21.08.2020 , ora 10:59 momentul in care i-am auzit pentru prima oară vocea. Nu o să uit niciodată acel mic oftat pe care l-a scos, pentru că atunci am cunoscut cu adevărat dragostea pură. Cea de care scrie în Biblie în versetul pe care îl admir atât de mult.


Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

1 Corinteni 13:4-7

Apoi l-am văzut, și din acel moment viața înainte de el cumva și-a pierdut sensul. Mi se confirma totul în minte, DA, pentru tine am trăit până acum, ca să ajung să te cunosc și pentru tine de acum încolo voi trăi și lupta și cu mai multă forță.

Un moment, o clipă și totul s-a schimbat , avea să devin o altă Claudia, aceiași persoană dar cu o inimă diferită , o inimă de mamă

Am știut mereu că vreau să fiu mămică, și adânc în sufletul meu neîmplinirea acestui vis era și cea mai mare frică a mea, frică care a fost învinsă de tine, băiețelul meu. Dar care a fost înlocuită de una și mai puternică, una despre care nu poți vorbi, o frică pe care orice mamă o poartă cu ea până la sfârșitul vieții.

Damian-Gabriel” acest nume care mi-a fost tatuat pe inimă și care indiferent de însemnătatea lui pentru mine el acum se traduce ca “FERICIRE”.

Cea mai fericită zi din viața mea e ziua în care te-am cunoscut pe tine băiețelul meu.

Semnat, o mamă…

Scrisoare deschisă….

Dragă Covid, 

A trecut deja un an de când ești în viața noastră, un an greu și cu multe provocări…

Da, datorită ție ne-am oprit din alergătură și am început să apreciem mai mult clipa. Da, eram puțin rătăciți și ne credeam invincibili, ne antrenam în competiția lui “a avea” ignorând lucrurile care contează cu adevărat.

Dar de ajuns!!! Ne-am învățat lecția, acum știm că nu suntem decât…vulnerabili…muritori… oameni…

Știm că nu banii, lucrurile materiale și faima contează, ci familia, credința, dragostea, prietenia, libertatea…Ne-ai răpit aceste drepturi și așa am realizat cât de mult însemnă pentru noi. 

După un an fără toate astea realizăm că nu … nu e viață dacă nu te poți vedea cu cei dragi, nu e viață dacă nu te poți plimba în natură cu prietenii. Realizăm că avem nevoie unii de alții mai mult decât ne imaginam vreodată.

Gata! Vrem să trăim! Cu măști, cu dezinfectante după noi, dar vrem să trăim. Vrem să ne vedem familiile, vrem să ne practicăm credința față de Dumnezeu, vrem să sărbătorim fiecare zi.

Dragă Covid, vine Paștele și eu vreau acasă!!! Vreau să îl petrec alături de părinți , alături de fratele și surorile mele, așa cum o făceam înainte să te cunoaștem. Vreau să mă trezesc în dimineața de Paști acasă, să ies desculță în grădină și să mă simt iar copil. 

Tu nu știi ce înseamnă să pleci departe de părinți să îți faci un trai printre străini, să aștepți an de an sărbătorile ca să te întorci la vatră. Să iei gura de aer de acasă, atât de necesară, să te umpli de curaj ca să poți să pleci iară.

Pentru mine a trecut un an jumate, pentru alții doi, pentru alții și trei, de când nu am mai fost acasă. 

Dragă Covid, e timpul să pleci și tu acasă în pangolinul sau liliacul din care ai venit!

Vine, vine primăvaraaaa!!!

Nu , de data aceasta nu e o farsă ca cea pe care am avut-o în februarie când ne-am trezit într-o dimineață cu un soare atât de puternic încât eram gata să aruncăm gecile din șifonier și să ne îmbrăcăm costumul de baie. Ziua aia în care am zis “trebuie să duc lopata de zăpadă la țară” și care a fost urmată de 3 săptămâni de ninsori puternice și temperaturi negative.

Nu, de data asta chiar putem duce lopata la țară! E primăvară!!!

Și pentru că ultima primăvară ne-a găsit închiși în case, ca tot omul ne-am găsit ocupații prin curte, prin grădină. Și ghici ce?! Ne-a plăcut, atât de mult încât anul acesta avem atâtea planuri pentru grădina noastră. De la început de martie, stăm cu ochii pe ce zice Busu, mai, mai nu se încălzește.

Hop! , că a venit și ziua asta, termometrul arată temperaturi pozitive pentru următoarele 10 zile, deci am scos sera, foliile și semințele și ne-am pus pe treabă.

Răzoarele sunt pregătite din iarnă, cu pământ nou și compost BIO făcut de noi, anul trecut pământul cumpărat nu prea ne-a ajutat așa că am găsit o soluție.

Pentru început am pus ceapă, salată, ridichii și muuulte flori, încă e frig noaptea și nu ne riscăm să punem și alte legume.

Mini sera am cumpărat-o de pe Emag.ro pentru a ne face răsadul propriu ( e mai mult o încercare pentru noi, sper să ne reușească). Semințele le-am comandat de pe SeminteFlori.com , anul trecut am comandat câteva semințe de flori de la ei și au fost superbe, au ieșit 100%, speră să nu ne dezamăgească nici anul acesta.

Acum nu ne mai rămâne decât să așteptăm!

Pupici cu sclipici!

De ce “Dezastru în bucătărie” ?

Te întrebi de ce “dezastru în bucătărie”? Păi, pentru că asta e rezultatul după ce fac eu de mâncare, e dezastru în bucătărie,în schimb te asigur că mâncarea e gustoasă. De câte ori se plânge Eugen ( my hubby) de dezordinea din bucătărie îi reamintesc că “o bucătărie curată înseamnă un stomac gol”. În apărarea mea: când ai un copil de șapte luni în brațe și un cățel (vârstă nedeterminată ) agățat de picior, nu prea îți iese să faci și mâncare gustoasă și să păstrezi curățenia în bucătărie.

Nu sunt nici pe departe un blogger culinar, și nici nu aspir să fiu vreodată. Adevărul e că mie îmi place să mănânc gustos și sănătos și ăsta e motivul pentru care gătesc. De asemenea, sunt și foarte pretențioasă la mâncare, nu mănânc orice (decât dacă mi-e foarte foame, adică 90% din timp).

Gătesc aproape zilnic și îmi place să experimentez în bucătărie, iar când găsesc o rețetă bună îmi place să o împărtășesc.

Voi posta în această rubrică de pe blog, experimentele mele “reușite” în bucătărie, rețete (inexacte) ușor de preparat și cel mai important sănătoase! Mai mult pentru inspirația cititorilor, pentru rețete exacte și perfecte las bucătarii și bloggerii culinari să își facă treaba.

Avertisment: pozele pe care le voi posta la acest gen de articole nu vor fi făcute pe fundalul perfect și decor prestabilit, ci alături de vase murdare, în singurul colț, rămas curat al mesei. Asta e realitatea , mâncarea gustoasă se face cu sacrificiul multor vase murdare.

“Ignor the mess! The food is goooooood 😇“

Pasiune pentru gătit – asta îmi doresc să transmit. Și pentru cei care nu pot vizualiza acest gen de conținut “messy”, prea real, îmi pare rău, dar nu vreau să mă alătur trendului de “viață perfectă” promovat de social media. Un trend, care aparent inofensiv, dăunează foarte mult societății, dar mai mult despre asta într-un alt articol 🙂 .

Pupici cu sclipici!!!

Un cățel mititel!

Dacă ați observat sau nu, în pozele de la articolul precendent apare un cățel. Asta nu pentru că l-am pus eu intenționat acolo, ci pentru că a venit ea și nu îmi permite să fac lucruri singură, fără să inspecteze dacă e ceva de mâncare pentru ea. Să va fac cunoștință:

Eu: Ea este Poka, cățelul meu! Poka, acesta este blogul meu!
Poka: Ce e ăsta “blog”? Se mănâncă?
Eu: Nu , nu e de mâncat.
Poka: Atunci “non interesente” , am plecat de aici!

De când mă știu îmi plac câinii. Am avut de mică căței acasă, ai mei sau ai familiei și nu prea îmi vedeam viața fără a avea un prieten blănos alături. După ce m-am căsătorit , Dumnezeu a făcut în așa fel încât eu și cu soțul meu, Eugen , sa găsim o căsuță potrivită pentru noi. Ăsta a fost momentul când am zis “gata!” avem casă acum trebuie doar să ne găsim și cățelul. Inițial ne doream un cățel de rasă pomeranian, și am început să căutăm, dar ei sunt mai greu de găsit.

în timpul acela sora mea, Irina, mi-a recomandat să o urmăresc pe Instagram pe @Coffentropy, și am văzut că și ea avea un cățel, pe care o chema Poca dar nu era un cățel de rasă , ci îl adoptase. Imediat am știut că asta trebuie să fac și eu – trebuie să adopt un cățel. Așa a venit Poka in familia noastră (i-am pus numele Poka pentru că Poca Irinei Rusu ne-a inspirat să o căutăm pe Poka noastră).

Am găsit-o printr-un anunț pe Olx, o doamnă o găsise lângă un tomberon și o îngrijea temporar în speranța că îi va găsi o familie. M-am îndrăgostit din prima de ochișorii ei, și am știut imediat că o vreau. Eugen s-a lăsat puțin mai greu convins dar când a vazut-o prima oară s-a topit și el. Un botic mic, ochișori timizi și urechile mai mari decât ea toată.

Poka – la 3 luni

De atunci viața noastră nu a mai fost la fel de liniștită :)) dar e mult mai frumoasă.

O cheamă Poka, dar o strigăm uneori Doinița ( așa o strigă vecinii pe care îi latră), uneori îi spunem scary dog , nu pentru că e fioroasă ci pentru că e o fricoasă. Îi e frică de pisici negre, de tunete, de artificii ( nu vreți să știți cum ne petrecem revelioanele), de porumbei etc etc etc ..:))) și avem zile grele cu ea încercând să o învățăm să nu mai latre.

Aș putea scrie la nesfârșit despre ea, așa cum aș putea vorbi la nesfârșit despre ea. Acest articol este însă doar o mică introducere, promit să vă spam-ez pe viitor cu multe poze și povestioare amuzante cu și despre Poka.

Pupici cu sclipici!!!